- Data:
- Locatia :1 Decembrie, Nr. 39
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva vă invită să participaţi, în zilele de 17 și 18 septembrie 2016, la o serie de manifestări care se vor derula şi la sediul instituţiei noastre în cadrul celei de-a VII-a ediţii a evenimentului intitulat „Zilele Icoanei”.
Acţiunile, organizate de Episcopia Devei şi Hunedoarei şi Grupul Sfântul Ioan Damaschin, în colaborare cu Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, vor debuta sâmbătă, 17 septembrie, la ora 17.00, la sediul din Palatul Magna Curia, cu vernisajul unei expoziții de artă realizată de membrii Grupului Sfântul Ioan Damaschin. În aceeaşi zi, începând cu ora 17.30, Școala de Muzică Bizantină din Cluj-Napoca va susţine în Sala Şemineului un concert de muzică bizantină.Duminică, 18 septembrie 2016, începând cu ora 10.00 cei interesați sunt aşteptaţi la Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sf. Vasile cel Mare” din Deva, în timpul căreia răspunsurile la strană vor fi date de membrii Școlii de Muzică Bizantină din Cluj-Napoca.
„Ediția din acest an este gândită a fi sub semnul ideii de manuscris bizantin, iconografie, imnografie, arhitectură, felul în care aceste domenii se regăsesc în minologhioanele epocii bizantine, lucrări de mare însemnătate atât din punct de vedere literar, cât și vizual. Grupul Sf. Ioan Damaschin își propune să cerceteze o parte din aceste manuscrise și să le pună în operă prin realizarea de miniaturi pe hârtie manuală care să facă obiectul expoziției, printre aceste miniaturi urmând să se regăsească și partituri de muzică bizantină, atent selecționate din vastul repertoriu existent, care se vor interpreta în timpul concertului susținut în cadrul simpozionului. Arta de tradiție bizantină este un fenomen care se regăsește în ansamblul societății actuale la nivel de concept și nu se poate face abstracție de o cultură cu o vechime de 1200 de ani care încă ființează și din perspectiva sintagmei marelui istoric Nicolae Iorga Bizanț după Bizanț”, declară curatorul evenimentului, lect. univ. dr. Sorin Albu.