Fragmente de preistorie – Roată miniaturală din colecțiile Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva
PROMOVARE PATRIMONIU
Data: Marți, 28 Octombrie 2025 15:00
Locație: Magna Curia (Castelul Bethlen) | Oraș: Deva
Fragmente de preistorie – Roată miniaturală din colecțiile Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva
Modelul de roată are formă trapezoidală în secţiune, cu cantul drept. Butucul este bine evidenţiat, una din marginile acestuia fiind puţin roasă, probabil ca urmare a frecării cu peretele lăzii carului la care a fost atașată.
Piesa a fost confecţionată dintr-un amestec ce conţine nisip cu bob mărunt. Arderea a fost bună, oxidantă, obținându-se o culoare portocalie, uniformă. Suprafaţa ei este lustruită şi decorată cu incizii incrustate cu pastă alburie. Decorul, executat pe ambele părți ale piesei, se prezintă astfel: din centrul roţii, de la butuc, pleacă trei benzi haşurate spiraliforme, echidistante, orientate spre stânga; între capătul lor exterior şi marginea rotiţei s-a lăsat un registru nedecorat, acesta având aceeaşi lăţime cu următorul registrul, haşurat, de pe margine. În jurul butucului se află, de asemenea, o linie incizată.
Piesa datează din perioada mijlocie a epocii bronzului, cca. 1900-1700 a. Chr. și face parte din colecțiile Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.
Sursa: dr. Antoniu Tudor Marc - volumul Piese reprezentative din colecția de arheologie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, Editura MEGA, 2022
Status
Recomandat
Adresă
Muzeul Civilizației Dacice și Romane, 39, Strada 1 Decembrie 1918, Centrul Vechi, Deva, Hunedoara, 330005




