Cookie Consent by Free Privacy Policy Generator
  • muzeucdr.deva@gmail.com
   Selectați limba română  Selectați limba engleză

Carusel Artistic - întâlnire cu arta, creativitatea și frumusețea tradițiilor

EVENIMENTE
afis_carusel_artistic_2026
Data: Sâmbătă, 20 Iunie 2026 11:00

Locație: Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad Str. Cloșca nr. 4, în curte  |  Oraș: Brad

🎨 Carusel Artistic la Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad
 
Pe 20 iunie 2026, de la ora 11:00, vă invităm la o întâlnire cu arta, creativitatea și frumusețea tradițiilor, într-un eveniment dedicat bucuriei de a învăța, de a crea și de a fi împreună.
 
Carusel Artistic și Ziua Internațională a Iei aduce la Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad ateliere pentru toate vârstele, alături de artiști și artizani membri ai clubului Dialogul Artelor.
 
Cuvinte meșteșugite, modelaj din lut, pictură, croșetat, dantelărie, tehnică macrame, sfoară, lut polimeric și fimo — toate se întâlnesc într-o zi în care mâinile creează, iar tradiția capătă forme noi.
 
Atmosfera va fi completată de sunetul tulnicului zărăndean, de Corul de copii „Mugurel” din Zdrapți și de trupele de dans Dolls, Step by Step și Let’s Dance din Brad.
 
📍 Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad
Str. Cloșca nr. 4, în curte
📅 20 iunie 2026
🕚 Ora 11:00
 
Vă așteptăm cu bucurie să descoperim împreună culoarea, inspirația și farmecul lucrului făcut cu suflet.
 
 
*   *   *
🎨 Carusel Artistic și Ziua Internațională a Iei – artă, tradiție și bucurie la Brad
Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad a devenit loc de întâlnire pentru creativitate, meșteșug, culoare și tradiții, în cadrul evenimentului „Carusel Artistic și Ziua Internațională a Iei”.
Atelierele dedicate publicului au adus mai aproape arta lucrului manual, expresia artistică și frumusețea patrimoniului cultural, prin activități precum cuvinte meșteșugite, modelaj din lut, pictură, croșetat, dantelărie, tehnică macrame, sfoară, lut polimeric și fimo.
Mulțumim artiștilor și artizanilor membri ai clubului Dialogul Artelor, precum și tuturor celor care au contribuit la atmosfera acestui eveniment.
Momentele artistice oferite de sunetul tulnicului zărăndean, Corul de copii „Mugurel” din Zdrapți și trupele de dans Dolls, Step by Step și Let’s Dance din Brad au completat o zi dedicată artei, comunității și bucuriei de a păstra tradițiile vii.
Mulțumim tuturor participanților pentru prezență și pentru energia frumoasă adusă în curtea muzeului!
 

 

Status
Recomandat
Adresă
Muzeul de Etnografie și Artă Populară Zărăndeană, 2, Strada Cloșca, Mesteacăn, Brad, Hunedoara, 335200

 

Hartă


  • muzeucdr.deva@gmail.com