Cookie Consent by Free Privacy Policy Generator
  • muzeucdr.deva@gmail.com
   Selectați limba română  Selectați limba engleză

Primul eveniment cultural organizat în Amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa după restaurare

EVENIMENTE
UTS_concert_14iunie2026
Data: Duminică, 14 Iunie 2026 18:00

Locație: Amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa  |  Oraș: Sarmizegetusa

🏛️ Un moment istoric pentru patrimoniul județului Hunedoara!

După aproape 2.000 de ani, Amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa revine în circuitul cultural și își redeschide porțile pentru public prin primul eveniment cultural organizat după restaurare.

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva vă invită duminică, 14 iunie 2026, de la ora 18:00, să luați parte la un eveniment simbolic ce marchează renașterea unuia dintre cele mai importante monumente ale Daciei romane.

În decorul impresionant al amfiteatrului, unde în urmă cu aproape două milenii se adunau mii de oameni pentru spectacole și ceremonii publice, muzica va readuce la viață spiritul acestui loc încărcat de istorie.

🎶 Programul artistic va reuni:
▪ Orchestra Fortíssimo, dirijată de prof. Bianca Pienariu;
▪ Clasa de canto clasic coordonată de prof. Maria Copăcian;
▪ Art Band, cu un repertoriu de cover-uri românești și internaționale;
▪ Art Adventure, cu un repertoriu pop-rock balcanic.

Vă invităm să fiți parte din această pagină de istorie și să celebrăm împreună redarea către comunitate a unui monument emblematic al patrimoniului cultural național.

📍 Amfiteatrul roman – Ulpia Traiana Sarmizegetusa
📅 14 iunie 2026
🕕 Ora 18:00

 

https://www.facebook.com/share/v/1DErbMS2zU/

#UlpiaTraianaSarmizegetusa #AmfiteatrulRoman #PatrimoniuCultural #Hunedoara #MCDR #LiceulDeArteSigismundToduta #Cultura #IstorieVie #RomaniaAutentica #VisitHunedoara #TurismCultural #EvenimentCultural

 

*   *   *

🌈 Glasuri și Armonii la Ulpia Traiana Sarmizegetusa – un concert sub semnul speranței și al emoției* 🎶
 
Ploaia ne-a pus la încercare răbdarea și ne-a ținut pentru câteva clipe cu privirea îndreptată spre cer. Dar, exact când părea că vremea va schimba cursul serii, norii s-au risipit, cerul s-a luminat, iar un curcubeu spectaculos a strălucit în zare, oferind cadrul perfect pentru desfășurarea evenimentului „Glasuri și Armonii la Ulpia Traiana Sarmizegetusa”.
 
În amfiteatrul roman, încărcat de istorie, publicul s-a bucurat de momente artistice deosebite susținute de Orchestra Fortíssimo și de elevii clasei de canto ai Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva, care au adus muzica și emoția în inima fostei capitale a Daciei romane.
 
A fost o seară în care patrimoniul, arta și natura au creat împreună un spectacol memorabil, demonstrând încă o dată că Ulpia Traiana Sarmizegetusa este un spațiu viu al culturii, capabil să unească generații prin frumusețea muzicii.
 
Mulțumim tuturor artiștilor, profesorilor, organizatorilor și spectatorilor care au fost alături de noi la această experiență unică!
 

 

Status
Recomandat
Adresă
Sarmizegetusa, Hunedoara

 

Hartă


  • muzeucdr.deva@gmail.com