Cookie Consent by Free Privacy Policy Generator

EVENIMENTE

Avram Iancu - „nepotul lui Horea”

EVENIMENTE
general06
Data: Luni, 26 Februarie 2024 10:00

Locație: Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad  |  Oraș: Brad

 

Avram Iancu - „nepotul lui Horea”

 

Clăcanii[1], obosiți și fripți de arșița soarelui de vară aflat tocmai în crucea cerului, se trăseseră care pe unde găsiseră puțină umbră, ba sub o salcă, ba sub o tufă de alun. Gătaseră de secerat cam jumătate din postata din luncă semănată cu orz, a judelui, Alisandru Iancu. Acum așteptau ca Măriuța, nevastă-sa, să așeze pe măsărițele[2] albe de cânepă întinse pe iarba din marginea văii, bucatele aburinde aduse pentru prânzul cel mare al clăcașilor.

În ăst timp, câțiva dintre feciorii aflați la seceră, printre care și Avrămuț, feciorul lui Alisandru, își scoseseră fluierele din chimir și începuseră a zice când o țarină, când o învârtită, iar ceilalți, aflați la umbră, iute se-ndemnară și luară fetele la joc, în timp  ce slobozeau chiuituri de răsuna valea întreagă, să știe lumea că-i clacă la Ienculești.

Gazda nu-i lăsă să se încingă prea mult la joc, strigându-i să vină la umbră, că se răcesc bucatele. Flămânzi, se aruncară ca lupii toți, pentru a-și stâmpăra foamea care le bântuia de ceva vreme măruntaiele. Apoi, se îndemnară și la câte o ulcică de vinars, una și încă una, să le tihnească mâncarea și hodina, și să li se mai deslege limbile.

- Hai, să ne trăiești, Lisandre, că ești om de omenie! zise ridicând ulcica cu vinars, unul dintre clăcani. Numai tu, dacă te mai poți tocmi cu stăpânirea, doar s-o mai îndura să ne mai scadă din robote, că ne pun la pământ.

- Așa-i, așa-i, întări altul, și sufletul ar vrea să-l scoată din noi! Din zi în zi, tot mai tare ne încalecă. Nu știu cât și până unde, că așa, ne-om prăbuși mintenaș[3]. Ne-or tăiat toate drepturile, unde ʼnainte, străbunii noștri aveau și pădure, și fânațuri, și pășuni, și teren arător, toate erau ale lor, nu trebuiau să ceară nimănui, astăzi, trebuie scoși creițarii[4] din pojnari[5] pântru tăte celea: pântru morărit, cârciumărit, pescuit, vânătoare, porci și stupi, pântru vama sării peste podul Mureșului și câte multe altele.

- Ce să mai vorovim de scumpetea lemnului pe care-l aducem din pădure, să ne facem o casă, sau niște ciubere, fără de care, nici că am avea o pită sau o mămăligă de pus pe masă la prunci și neveste, adăugă altul.    

- Daʼ de robote nu ziceți nimic? interveni de data aceasta Alisandru. Noi tăiem lemnul din pădure, tot noi îl plutărim pe Arieș în jos, până la Baia, sau îl cărăm până la Zlatna. Șlicul[6] de la șteampurile din Ofenbaia (Baia de Arieș) la morile din Zlatna unde aleg din el firele de aur, să-l ducă în Viena la împăratu, tot noi îl cărăm. Ce-o face cu atâta aur, lună de lună și an de an, io nu pot pricepe. Ce mai, robota noastră nu să mai gată. Ne-or luat tăt ce s-o putut lua, tăte drepturile. Degeaba am întocmit cu sfatul bătrânilor plângeri după plângeri către stăpânire, nimeni nu ne-o luat în samă, ba parcă mai tare ne-or aspăsat. Nici măcar boii din jug n-au soarta noastră. Că ei primesc mâncare și apă, au zile de hodină, îs țesălați și îngrijiți, și poate au parte și de câte o vorbă bună din partea stăpânului. Noi nu ne putem bucura din partea stăpânirii, de nimic, numai de jug și de câte 100-150 de vergi pe spinare, dacă suntem neascultători.

- Numai cu vorbe și plângeri adresate stăpânirii nu vom putea răzbi la lumină și dreptate niciodată, glăsui Avrămuț, de acum, fecior în toată puterea. Nu vedeți cum se zbuciumă de tare pădurea când e furtună? Ca ea trebuie să clocotim și noi! Tot ce-i putred și strâmb, în furtună cade la pământ. Nu ați văzut apele de munte când își ies din matcă, cum spulberă tot ce întâlnesc în cale și duc gunoaiele la vale? Ca viforul furtunii și ca apele năvalnice trebuie să fim, dacă om vrea dreptate.

Suntem nepoții Horii, și ce el n-o gătat, va fi musai să gătăm noi. Dreptatea lui, e și dreptatea noastră. Și băgați de seamă, numai cu lancea lui Horea ne-om putea-o dobândi.

Așa glăsui atunci Avrămuț, și toți îl ascultară cu mare atenție, dându-i dreptate. Era doar, fecior cu carte, ce tocmai gătase școala la Zlatna, și pe deasupra, știa să potrivească tare bine vorbele. Și altă dată le vorbise cu multă însuflețire și chibzuială, de mirare la un băietan atât de nevârstnic.

- Așa-i, așa-i, Avrămuț, că bine zici, numa cu vorbe n-om isprăvi nimic. O fi musai să ne întărim la cuget și să ne cerem și altfel drepturile, zise unul dintre bătrânii cu plete albe, în timp ce se ridica în capul oaselor. Daʼ, om mai vorovi noi de treburile astea, acu, hai să gătăm postata de secerat, că ne prinde înserarea și pică roua pe snopii nelegați.

 

[1] Clăcani, clăcași – participanți la o clacă.

[2] Măsăriță – față de masă.

[3] Mintenaș – imediat.

[4] Creițari – bani.

[5] Pojnari – buzunar.

[6] Șlic – minereu aurifer, trecut o dată prin șteampuri.

Monica Cecilia Dușan, Muzeograf

Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad

 

 

Adresă
Muzeul de Etnografie și Artă Populară Zărăndeană, 2, Strada Cloșca, Brad, Hunedoara, 335200

 

Hartă


  • muzeucdr.deva@gmail.com