- Data :
- Locatia : Palatul Magna Curia, Deva
Începutul anului pastoral – Sân-Giorgiu și Armindenul – Obiceiuri și ritualuri de la Ribița
După credința generală a tuturor românilor, Sân-Giorgiul e capul primăverii și are menirea de a înverzi întreaga natură și de a face să germineze (răsară) semințele, iar Sâ-Medru e sfârșitul toamnei când se adună recoltele.
Se mai spune în popor că până la această dată ”țarina este liberă”, adică turmele de oi pot paște pe unde vor, dar după 23 aprilie, Sfântul Gheorghe ”închide țarina”. După data respectivă, sătenii își tocmesc cioban la oi, care să le îngrijească până în toamnă. El urcă cu oile sus la munte, departe de vatra satului și de holdele cu grâne.
Ritualurile și obiceiurile specifice Noului An oficial sunt practicate și în această perioadă de înnoire a timpului, de început de An pastoral. În perioadele de înnoire a timpului se spune că cerurile sunt deschise, existând o comunicare între lumea materială și cea spirituală, între oameni și spirite. Și în perioada Sân-Giorgiului, spiritele morților sălășluiesc printre cei vii, iar puterea unor spirite malefice precum moroaiele (spirite rele care fură laptele), vrăjitoarele, ielele, Zburătorii, este mai mare.
De aceea, în popor se crede că cea mai propice perioadă pentru atacul asupra animalelor din gospodărie a acestor forțe malefice este în jurul sărbătorii Sfântului Gheorghe, în special cu o noapte înainte, dar și la Sfredelul Rusaliilor (jumătatea perioadei dintre Paști și Rusalii). Pentru a contracara atacul atâtor forțe malefice care făceau mult rău în gospodărie, sărăcind membrii acesteia, numeroase măsuri de protecție se luau în perioada respectivă.
Astfel, pe pragul ușii de la grajd se bătea o potcoavă, dar se împlântau și câteva seceri cu vârful în tocul de lemn, pentru a speria moroii, iar în alte părți ale țării, în fața porții sau a ușii se punea o grapă cu colții în sus.
Tot cu scop protector, cu o seară înainte, la Ribița, în Zarand, se mai obișnuia să se pună în jurul ușii, la geamul grajdului, la obloacă (deschidere prin care se introducea nutrețul în ieslea vacilor, din șură), rugi de măceș sau de mur, cununi de usturoi sau mănunchiuri de leuștean și de urzici. Era bine să fie plantată o tufă de leuștean în apropierea intrării grajdului.
Se observă cum prezența unor plante (usturoiul, leușteanul, urzica, murul) cu proprietăți magice, apotropaice alungă strigoii, anulându-le puterile.
În această zi, dintre plante, în mod special ”leușteanul” (Levisticum vulgare) este învestit cu forța cea mai mare. Mănunchiuri de leuștean se agățau la ferestrele și ușile caselor, se legau în coarnele și cozile vitelor cu lapte, se amestecau cu tărâțe și se dădeau animalelor.
Animalele mai pot fi îmbolnăvite și prin deochi, adică de o privire urâtă a unor persoane cunoscătoare de vrăji. Ele se îmbolnăvesc, pierd laptele sau leapădă vițelul nefătat.
O altă modalitate de apărare a vitelor de atacul strigoilor, se făcea prin intermediul ”năframei de cap”.”Năframa” respectivă era de fapt o străicuță din pânză ce se lega între coarnele vacii cu două săptămâni înainte de fătare. Ea se confecționa din pânză albă pe care se coseau ciucuri roșii. În ea se puneau: boabe de piper, tămâie, mărar, usturoi, cimbru, boabe de grâu de vară și cărbune din cădelnița preotului.
”Năframa” astfel pregătită de către cea mai vârstnică femeie din familie, era legată pe după coarnele vacii, pe frunte, de un băiat tânăr. În tipul efectuării acestei operațiuni cel care lega năframa invoca puterea Duhului Sfânt pentru ca vaca să fie ferită de rele – de deochi, de demoni ori de moromeții care umblă la miez de noapte să sugă laptele animalului – și să fete ușor, fără complicații.
La Ribița, în acest an am asistat la toate aceste pregătiri din ajunul zilei de Sfântul Gheorghe, în gospodăria Sabinei Trifa, care ajutată de nepotul Andrei, a făcut ceea ce știa că se face din bătrâni, pentru ca moroii și vrăjitoarele să nu ia mana vacilor și să nu le îmbolnăvească. La ușă și obloacă au pus mănunchiuri de urzici și leuștean, rugi de mure și măceș, cununi de usturoi, seceră și potcoavă în tocul ușii. Andrei a mai pus în capul vacii așa numita ”năframă de cap”, pentru ca vaca să fete ușor și să fie ferită de tot ce-i rău.
Mărturiile pe care le mai găsim astăzi prin satele Zarandului despre obiceiurile specifice perioadei de timp cuprinsă între Sf. Gheorghe și Arminden sunt doar rămășițe ale unor ritualuri și ceremonii extrem de complexe existente în trecut, care vizau începutul anului pastoral, sosirea primăverii, a căldurii, renașterea vegetației.
Monica Dușan, muzeograf
Secția de Istorie și Artă, Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad
http://mcdr.ro/index.php/ro/sectii-si-compartimente/muzeul-de-istorie-locala-si-etnografie-brad
