Cookie Consent by Free Privacy Policy Generator

- ARHIVĂ EVENIMENTE 2018

 LARHIVA RO 2024LARHIVA RO 2023ARHIVA 1 2022ARHIVA 1 2021ARHIVA 1 2020ARHIVA 1 2019ARHIVA 1 2018ARHIVA 1 2017ARHIVA 1 2016


 

Medalie de argint la Salonul European de Inventică EUROINVENT (European Exhibition of Creativity and Innovation), 17-19 mai 2018, Iași

Medalie de argint la Salonul European de Inventică EUROINVENT (European Exhibition of Creativity and Innovation), 17-19 mai 2018, Iași

  • Data : 
  • Locatia : Palatul Magna Curia, Deva, b-dul 1 Decembrie, nr. 39

 COMUNICAT

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, instituție care funcționează cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, aduce la cunoștința opiniei publice un eveniment prin care se atestă valoarea activităților și a proiectelor în care sunt implicați mai mulți dintre angajații săi. Astfel, în perioada 17-19 mai 2018, MCDR alături de celelalte instituții partenere în cadrul Proiectului Complex (RO-CHER) contractat de către Agenția Spațială Română, a participat la cea de-a X-a ediție a Salonului European de Inventică EUROINVENT (European Exhibition of Creativity and Innovation), eveniment care s-a desfășurat la Palatul Culturii din Iași, unde a reușit să obțină Medalia de argint a Salonului.

Diploma a fost acordată Proiectului component nr. 2 din cadrul RO-CHER, „Nanotehnologia – abordare inovativă cu dezvoltare de materiale și tehnici pentru salvgardarea patrimoniului cultural”, fiind nominalizați următorii cercetători: Irina Fierăscu, Radu Claudiu Fierăscu (Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie București), Ioana Popițiu (Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva), Gabriel Rustoiu (Muzeul Național al Unirii Alba Iulia) și Alina Orțan (Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București).

Proiectul este susținut financiar de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, fiind contractat de către Agenția Spațială Română. Denumirea proiectului este următoarea: „Proiect complex multidisciplinar pentru monitorizarea, conservarea, protecția și promovarea patrimoniului cultural românesc” (RO-CHER), iar partenerii sunt Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie București, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, alături de Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva.

 Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva

 http://hunedoaralibera.ro/comunicat-de-presa-muzeul-civilizatiei-dacice-si-romane-deva/

  • muzeucdr.deva@gmail.com