Vernisaje

STATUETĂ DIN BRONZ REPREZENTÂNDU-L PE MERCURIUS-HERMES-THOT (proiectul PIESE REPREZENTATIVE DIN COLECȚIILE MUZEULUI CIVILIZAȚIEI DACICE ȘI ROMANE) Recomandat

Detalii Eveniment :

  • Data :
  • Locatia : MCDR are sediul în Deva, b-dul 1 Decembrie, nr. 39
  • M.C.D.R.

 

 

COMUNICAT

 

 

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, aduce în atenția publicului, un nou exponat virtual în contextul rubricii PIESE REPREZENTATIVE DIN COLECȚIILE MUZEULUI CIVILIZAȚIEI DACICE ȘI ROMANE din Deva.

 

Statuetă din bronz reprezentându-l pe Mercurius-Hermes-Thot

 

<<El este Mercurius-Hermes-Thot și până de curând a locuit în villa romană de la Rapoltu Mare – La Vie, despre care am discutat zilele trecute. A venit pe lume cu mult, mult timp în urmă și a trăit o viață zbuciumată, până să ajungă să fie expus într-o vitrină a Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Hermes,  mesagerul zeilor la greci, călătorea foarte repede, folosindu-se de sandalele și tichia prevăzute cu aripi și putea transmite informații în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, într-o clipită.... un fel de email de astăzi. Ca atare purta în mână caduceul, toiagul mesagerilor. Pe lângă această sarcină, Hermes mai trebuia să însoțească sufletele morților spre lumea de dincolo, iar cocoșul, animalul său de companie, le proteja de demoni, prin cântatul său care alunga spiritele rele. Tot Hermes, călător iscusit, mai proteja și drumeții și comercianții (dovadă stând punga cu bani, pe care o ținea cu cealaltă mână) dar, colac peste pupăză, era și protectorul hoților. La un moment dat, în perioada elenistică, atunci când civilizația greacă s-a împletit cu cea egipteană, artiștii greci au văzut niște similitudini ale acestui zeu cu Thot, divinitatea înțelepciunii, a științei, a matematicii, a scrisului și oratoriei și gardianul morților de pe Valea Nilului. Astfel a apărut în arta greacă Hermes-Thot, un zeu care,  pe lângă toate atributele clasice ale zeului grec, mai purta pe creștet și o pană de ibis sau o frunză de lotus. Mai târziu, romanii, care au preluat mare parte din cultura greacă, au preluat și acest personaj și așa putem vorbi despre Mercurius-Hermes-Thot.

Statueta noastră, imitând un prototip grecesc, a fost confecționată de către un meșter roman, cândva în secolul al II-lea d. Chr. Mai întâi personajul a fost modelat în ceară. Apoi sculptura a fost îmbrăcată într-un lut fin, a fost lăsată la uscat și apoi arsă. Ceara s-a topit, iar spațiul rămas gol a fost umplut cu bronz încins. La spargerea pojghiței de ceramică a văzut lumina zilei statueta pe care o putem admira și astăzi. Judecând după caracteristicile piesei, tot acest proces de producție anevoios s-a petrecut într-un atelier situat undeva prin Galia.

Zeul este redat în ipostază semi-nudă, fiind reprezentat ca un bărbat tânăr și imberb. Capul statuii, întors ușor spre dreapta, a fost lucrat cu o atenție sporită, fiind foarte bine redate atât trăsăturile faciale, cât și părul cârlionțat, neacoperit de tichie. Două aripioare, de dimensiuni mici, ies direct din părul personajului, între ele fiind redată frunza de lotus, mai proeminentă. Ochii, cu pupilele redate într-o manieră expresivă, privesc ușor în sus și, împreună cu gura semi-deschisă, denotă un aer de contemplare. Corpul are greutatea susținută de piciorul drept, care pășește în față. Piciorul stâng este retras și flexat, în contrapondere cu dreptul. Mâna dreaptă ține strâns punga, fiind întinsă spre dreapta-față. Mâna stângă, depărtată de corp, ține un caduceu masiv și traforat, cei doi șerpi, care se încolăcesc pe el, fiind redați schematic, prin niște linii și puncte incizate. Umărul și brațul stâng sunt acoperite cu mantia, ce le înfășoară, aceasta fiind singurul element vestimentar redat.

Din atelier, piesa a fost vândută, transportată cu corăbiile și căruțele și într-un târziu a ajuns în Dacia, unde a fost cumpărată de un negustor bogat. Era la cumpăna dintre veacurile al II-lea și al III-lea ale erei noastre și omul nostru de afaceri tocmai își ridicase o reședință splendidă, pe terasa înaltă a Mureșului, o villa ce străjuia terenurile mănoase din luncă. Casa, din piatră dură scoasă din cariera de la Măgura Uroiului, tencuită și pictată în culori vii, avea nevoie de un lararium pe măsură. Acesta era un spațiu special amenajat, unde membrii familiei se rugau zeilor și spiritelor strămoșilor. Statueta lui Mercurius-Hermes-Thot a fost adusă acasă cu mare fast și pusă cu sfială alături de ceilalți zei și zeițe.

Timp de câțiva zeci de ani, Mercurius s-a bucurat de jerfe și libații, însă când carpii, goții și alte seminții barbare au început să năvălească în provincie, lucrurile s-au schimbat dramatic. Frumoasa vilă a fost distrusă, locuitorii ei au fugit sau au fost uciși, iar statuetele din lararium au fost îngropate sub moloz, cenușă și țigle sparte. Când lucrurile s-au mai liniștit, populația care mai rămăsese pe aceste meleaguri a încercat să-și continue viața. Vremurile erau însă tot mai grele, legăturile cu Imperiul tot mai slabe, puterea economică tot mai mică, cunoștințele tot mai puține, iar oamenii tot mai săraci. Ca să se poată descurca, și-au construit adăposturi rudimentare pe lângă vechile ruine, iar grămezile de dărâmături, ce ascundeau comorile timpurilor bune, au devenit surse de venit. Scurmând prin moloz, ei căutau bronz și fier pe care să le topească și să le transforme în obiecte utile pentru ei. La un moment dat au dat și peste lararium-ul villae-i de altădată și au fost foarte bucuroși când au văzut cât bronz vor putea topi. Totuși, unul dintre ei a văzut ceva aparte în statueta lui Mercurius-Hermes-Thot, poate primise un mesaj de la zei sau poate privirea statuetei i-a trezit vreun sentiment. Cert este faptul că statueta noastră a scăpat de focul mistuitor al furnalului și a fost dosită lângă fundația unui zid dărăpănat, cu gândul de a fi recuperată mai târziu. Acest lucru nu s-a mai întâmplat. Pesemne, individul “atașat” de Mercurius nu era la prima abatere, iar tovarășii săi n-au fost prea bucuroși că voia să păstreze mai mult pentru el însuși, așa că piesa din bronz nu a mai fost revendicată de nimeni și a continuat să zacă ascunsă la temelia acelui zid. Au trecut anotimpuri, ani, decenii și secole. Mai apoi s-a născut satul Rapoltu Mare și Mercurius auzea din adăpostul lui cum localnicii scoteau pietre și cărămizi din vechile ziduri romane, pentru a-și  ridica case, conace și biserici. Totuși a stat acolo, bine ascuns până când, în anul 2016, o echipă de arheologi și studenți a hotărât să amplaseze o secțiune de cercetare, exact peste ruinele clădirii unde se afla el. Să fi fost vreun mesaj de la zei, sau vreo prospecțiune georadar? Probabil amândouă, însă cert este faptul că în acea vară o studentă, venită tocmai din America, a scobit pământul de pe fața personajului nostru și astfel statueta lui Mercurius-Hermes-Thot a văzut din nou lumina Soarelui, după mai bine de 1700 de ani.

Acum stă mândru în vitrina din expoziția muzeului, alături de alți zei și zeițe, ca într-un lararium și parcă i-a mai venit zâmbetul pe buze, de când trage iar cu coada ochiului spre o statuetă reprezentând-o pe Venus....>> relatează Dr. Marius Gheorghe Barbu, Arheolog, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

 

Vă invităm să vizitați acest exponat, virtual, pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/MCDRDeva/și pe site-ul nostru: www.mcdr.ro.

                                                                                                                                                                       

 

Secţia de Marketing şi Relaţii cu Publicul

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.